<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec, iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii pe vetre de mulţime, le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !… Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug în pale de lumină din fraze încâlcite,din fluvii de surâs sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie în potirul frunzei !… Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire… Ele îţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de sfinx, tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit… Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele în crisalid, s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază sub cruci grele de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele, înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim : răsfăţul lor - corole ce ascund uşor plăcerile-ţi din chin… Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe… Atunci îţi dau din suflet clipe ciobite, sărutarea din urmă… tu le colorezi trezia, sângerându-ţi durerea pe brumă… Li-i chipul scris în jasp şi travertin şi lutul li-i încins de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin… dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor - noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn, smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise, cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor, sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!... Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri, le mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini… şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam… Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi… Descolăceşti luminile -n cărări… pe scara cerului revii, primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest … Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !… Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării, tu le oferi ne-uitării, ochii-iubirea de libertate a mării … În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful, cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul cu hohot- seva lor, să le asculte cerul creşterea în tine, le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucirea… Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind stele-nflorind duhul corolei ne-atinse cu împătimirea !… Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul, tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
Din sufletul lor angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb, admiri cum îşi izvorăsc cu-vintele sfinţite în sirenic glas-divin !..
The impressive things humans can do! Great photo, great subject, perfect synchronization.
RăspundețiȘtergere<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU
RăspundețiȘtergereDin volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze încâlcite,din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie în potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele îţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele în crisalid,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază sub cruci grele
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund uşor plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Atunci îţi dau din suflet clipe ciobite, sărutarea din urmă…
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi durerea pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
le mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări… pe scara cerului revii,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii-iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, să le asculte cerul creşterea în tine,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucirea…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei ne-atinse cu împătimirea !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
Din sufletul lor angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
admiri cum îşi izvorăsc cu-vintele sfinţite în sirenic glas-divin !..
Multumesc frumos!
RăspundețiȘtergere