De la cerul cu care de copil eşti logodit, te hrăneşti cu himera-n fulger, glacială: - E luna plină , uitată pe valurile crise şi umbra genelor castanii: lucirile ei în descărnarea depărtării apocalipsei!... Îşi oferă din raze, aurul primelor flori, lui Celaeno, pletele primăverii cuminţi: dimineaţa fericirii ei de apus răpită... -În ploaia ta, rana aşteptării să-i stingi, la botezul matern cu pâine şi cu-vinte, mai înainte de nuntirea verbelor roase de sărutul polar al luminii bolţii aride... în cascada îmbrăţişărilor fierbinţi, s-acoperă cu cerul zâmbetul ei de copil....
SCENĂ DE PANTEISME II
Ne - răpus, în jilţul ei de-argint prăvălit, din ardere - i creşti în prospeţimi lumina zărilor albastre , nevrozele în doi: sărutul lacrimelor pe fiecare piatră, ofranda nivală a cerului bine strâns în snopuri de fruze şi flori deşarte : salcii plângătoare în al apelor zvon... - Pe zâna cu părul andaluz despletit în solitudine, înlăcrimând în cântece de suferinţe, de umbra tămăduituare adâncul veneric al pădurii ei îl dezbraci şi vălul multifloral în iluzii i-l prinzi semn nuzial şi miraj al dorinţelor blues... Dintre verdurile adore ale stelelor, oferi brizei, numai vesnicia rozei albastre profeţită de nimfe, apelor nostalgice, iar ei, numai ei, simţiri cu balsam de libertate în libertate.. cu-venita linişte...
SCENĂ DE PANTEISME III
În bântuirea valului de nedespărţiri, în amurg se învârt ace-secunde spre întâlnirea clipelor!... Cerul, în albastru, în el, căpuşând solar primăvara nouă ce-şi ninge polenul cerului din corăbii în hyacint, legănate de noul vânt, cântă, viscolind cu gingăşii, briza mării, altele în altele, spulberând din fiecare zi, scântieierile de plăceri în renuntiri de idei... Toate-s ne-nceput: lumini, aşteptări, iubiri prin ceaţă, polei, ploi şi ninsori de stele... Tu, dormi în vina zbaterii balsamului de roze, şi arzi în palme nisipul ei pelagic, nostalgiile în leagănul de cântec al lebedei ucisă pentru o trezie în baletul ne-cu-vintelor răstignite,unul în altul, sfâşiată - amintirea sfârşitului primelor ploi de narcoze…
<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec, iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime, le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !… Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug în pale de lumină din fraze –n anatas,din fluvii de surâs sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !… Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire… Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx, tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit… Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil, s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază –n eritrin de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele, înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim : răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin… Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe… Şi -atunci îţi de suflet clipele ciobite, sărutarile din urmă, tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet, durerile pe brumă… Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin… dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor - noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn, smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise, cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor, sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!... Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri, tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini… şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam… Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi… Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi, primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest … Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !… Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării, tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării … În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful, cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul cu hohot- seva lor, le ascultă cerul creşterea în trupul firii, le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire… Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !… Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul, tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
Din sufletul angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb, ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..
interesanta compozitia. ne aduce aminte ca inca mai exista oameni care nu au lasat arta in prada tehnologiei.
RăspundețiȘtergerekeep the good working!
GHEORGHE APETROAE - TEMPLE ÎN FLĂCĂRI
ȘtergereSCENĂ DE PANTEISME I
De la cerul cu care de copil eşti logodit,
te hrăneşti cu himera-n fulger, glacială:
- E luna plină , uitată pe valurile crise
şi umbra genelor castanii: lucirile ei
în descărnarea depărtării apocalipsei!...
Îşi oferă din raze, aurul primelor flori,
lui Celaeno, pletele primăverii cuminţi:
dimineaţa fericirii ei de apus răpită...
-În ploaia ta, rana aşteptării să-i stingi,
la botezul matern cu pâine şi cu-vinte,
mai înainte de nuntirea verbelor roase
de sărutul polar al luminii bolţii aride...
în cascada îmbrăţişărilor fierbinţi,
s-acoperă cu cerul zâmbetul ei de copil....
SCENĂ DE PANTEISME II
Ne - răpus, în jilţul ei de-argint prăvălit,
din ardere - i creşti în prospeţimi
lumina zărilor albastre , nevrozele în doi:
sărutul lacrimelor pe fiecare piatră,
ofranda nivală a cerului bine strâns
în snopuri de fruze şi flori deşarte :
salcii plângătoare în al apelor zvon...
- Pe zâna cu părul andaluz despletit
în solitudine, înlăcrimând în cântece
de suferinţe, de umbra tămăduituare
adâncul veneric al pădurii ei îl dezbraci
şi vălul multifloral în iluzii i-l prinzi
semn nuzial şi miraj al dorinţelor blues...
Dintre verdurile adore ale stelelor,
oferi brizei, numai vesnicia rozei albastre
profeţită de nimfe, apelor nostalgice,
iar ei, numai ei, simţiri cu balsam
de libertate în libertate.. cu-venita linişte...
SCENĂ DE PANTEISME III
În bântuirea valului de nedespărţiri, în amurg
se învârt ace-secunde spre întâlnirea clipelor!...
Cerul, în albastru, în el, căpuşând solar
primăvara nouă ce-şi ninge polenul cerului
din corăbii în hyacint, legănate de noul vânt,
cântă, viscolind cu gingăşii, briza mării,
altele în altele, spulberând din fiecare zi,
scântieierile de plăceri în renuntiri de idei...
Toate-s ne-nceput: lumini, aşteptări, iubiri
prin ceaţă, polei, ploi şi ninsori de stele...
Tu, dormi în vina zbaterii balsamului de roze,
şi arzi în palme nisipul ei pelagic, nostalgiile
în leagănul de cântec al lebedei ucisă
pentru o trezie în baletul ne-cu-vintelor
răstignite,unul în altul, sfâşiată - amintirea
sfârşitului primelor ploi de narcoze…
<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU
RăspundețiȘtergereDin volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze –n anatas,din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază –n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Şi -atunci îţi de suflet clipele ciobite, sărutarile din urmă,
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet, durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, le ascultă cerul creşterea în trupul firii,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
Din sufletul angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..