FASCINATIA ZANELOR...!

Dacã …

De poti fi calm când toti se pierd cu firea
În jurul tãu, si spun cã-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar sã-i crezi si ei cumva;
S-astepti, dar nu cu sufletul la gurã;
Sã nu desminti minciuni mintind, ci drept;
Sã nu rãspunzi la urã tot cu urã,
Dar nici prea bun sã pari, nici prea întelept;

De poti visa - si nu-ti faci visul astru;
De poti gândi - dar nu-ti faci visul tel;
De-ntâmpini si Triumful si Dezastrul
Tratând pe-acesti doi impostori la fel;
De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucitã
De pisicher, sã-l prindã-n lat de prost;
Când munca vietii tale, nãruitã,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poti sã strângi agonisita toatã
Grãmadã, si s-o joci pe-un singur zar,
Sã pierzi, si iar sã-ncepi ca-ntâia datã,
Iar c-ai pierdut - nici un cuvânt mãcar;
De poti sili nerv, inimã si vânã
Sã te slujeascã dupã ce-au apus,
Si piept sã tii când nu mai e stãpânã
Decât Vointa, ce le strigã: "Sus !"

De poti rãmâne tu în marea gloatã;
Cu regi tot tu, dar nu strãin de ea;
Dusman, om drag, rãni sã nu te poatã;
De toti sã-ti pese, dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertãtoare
Sã treci si s-o întreci gonind mereu,
Al tãu va fi Pãmântul ãsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, fiinta mea !